Eu, mama….

16933995_1791803884474388_8273081_nSimt o fericire fără seamăn că-s mama fiului meu! 
Zilele sunt mereu altele, pline de nuanțe pe care nu le-am simțit la fel și înainte de a fi mama lui.
Simt o mândrie deosebită că am primit de la Cel de Sus șansa să am un copil așa, să fie el copilul meu.
Nu am simțit niciodată că a fi mamă este o povară.

Nu spun că este ușor, departe de mine!
Dar, pentru mine, a fi mama lui Bogdan a însemnat și înseamnă cel mai amuzant, provocator, interesant, plin de magie, intrigant proiect al vieții mele.

Continui și azi să mă amuz, să savurez clipele cu el, lângă el, mai ales că acum nu îl mai văd zilnic, să apreciez fiecare nouă realizare, devenire a lui, fiecare progres către a deveni bărbat. Și nu mă pot opri din a mă minuna că acest pui de om este fiul meu.

Și nu mă pot opri să nu fiu recunoscătoare, zi de zi, că este așa, că sunt aici și-l pot aprecia, auzi, privi, urmări, iubi.

26 februarie,  pentru mine,  este ziua în care mi-am văzut, pentru prima dată, fiul!

 

Ziua în care niște medici m-au întors din drumul meu către alte constelații, ca să fiu alături de el în cea mai frumoasă călătorie ce mi-a fost dată: viața mea alături de copilul meu.

 

Spuneam și cu alte ocazii că nu pot descrie cât de mult înseamnă anii de când sunt mamă, de când fiul meu mi-a făcut viata plină de clipe de magie, de momente in care am plâns de fericire, de clipe de răsfăț, de rost, de menire, de drum întins, de curaj, de căldură.

 

L-am călăuzit prin drumul acestor ani cu dragoste, cu speranța că îl învăț diferența între bine și rău, că-i construiesc cele mai puternice atuuri:

-să-și urmeze visele,

-să fie independent,

-să nu se teamă,

-să știe că va putea conta mereu pe mine.

 

Cum am decis să fac asta?

– I-am stimulat curiozitatea,

– i-am spus rar NU si des TE IUBESC!

– l-am spus că nu-mi pasă ce notă are colegul lui de bancă, căci nici vieții nu îi pasă,

– am zis că nu contează dacă scrie urât, câtă vreme scrie corect

 

L-am învățat că nu trebuie să-și aleagă o profesie de la 6 ani, că poate profesia lui o va inventa chiar el, că lumea este plină de oportunități și dacă ține ochii larg deschiși nu le va scăpa.

 

Nu mi-a păsat de gura lumii, nu i-am arătat doar TV-ul, ca să ”stea cuminte”.

 

L-am purtat, în schimb, multe weekenduri in Cărturești, stând pe podele cu atlasuri și enciclopedii în mâini și arătându-i că betonul din jurul blocurilor nu trebuie să îi fie limită.

 

Nu i-am luat cel mai mare trenuleț de jucărie, ca să fac în necaz vecinilor, ci l-am învățat să-și facă singur jucării magice din bețe, ațe și hârtii.

 

Am știut că nu trebuie să-l sufoc cu daruri, ci să-i dăruiesc clipe prețioase de aventuri împreună.

 

I-am spus că îi voi fi mereu rădăcină, dar că aripile sunt ale lui, să le întindă și să zboare.

17917249_1486225741401385_351989072070654390_o

I-am spus  tot ceea ce am învățat de la mama, toate pildele, toata iubirea, modul de a-l trezi dimineața, cu voce ușoara, și de a-l îmbrăca cu hainele încălzite deja pe calorifer.

 

Viața mea este binecuvântată pentru că există fiul meu, pentru că fiecare moment al vieții de până acum mă face să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru dar, pentru Bogdan ( dăruitul meu de Dumnezeu).

 

În fiecare zi îî mulțumesc fiului meu pentru lecțiile pe care le învăț de la el, pentru că îmi împlinește dorința MEA de MAMĂ:  aceea de a-și face drumul lui, de a nu sta cu turma, de a fi EL- diferit, unic, special, deosebit, uimitor.

 

Astăzi îl călăuzesc pasiunile sale: știința, origami, vioara!

Mâine, cine știe?